Scriitorul și istoricul Stelian Tănase, martor direct al evenimentelor din decembrie 1989, aduce în discuție detaliile ascunse ale ascensiunii lui Ion Iliescu la putere. Conform relatărilor, Iliescu a fost propulsat în funcție de către foști securiști, militari și membri ai aparatului comunist, într-un acord care i-a garantat protecție în schimbul impunității pentru crimele comise în timpul revoluției.

Acest pact dintre noile structuri de putere și vechile elite a menținut România într-o câmpie a stagnării, împiedicând progresul democratic și economic. Iliescu, descris ca un comunist convins, nu a avut viziunea unei democrații occidentale, ci a urmărit un model apropiat de glasnost-ul promovat de Gorbaciov, care menținea partidul unic și controlul statului asupra economiei.

Tănase subliniază că, în ciuda aparențelor, Iliescu a acționat mereu pentru a proteja interesele nomenclaturii, iar popularitatea de care s-a bucurat în anii ’90 se datorează parțial faptului că majoritatea populației, neimplicată direct în revoluție, l-a văzut ca un factor de stabilitate și continuitate.

Printre cele mai grave erori ale mandatului său se numără modul în care a gestionat violențele postdecembriste și mineriadele, care au izolat țara pe plan internațional și au întârziat integrarea europeană. Deși a condus țara în perioada tranziției, Iliescu a rămas un politician prudențios și lipsit de viziune, un supraviețuitor al sistemului vechi, care a făcut concesii doar atunci când presiunile externe sau interne îl obligau.

În memoria colectivă, el rămâne asociat cu o epocă de compromisuri și oportunități ratate, iar moștenirea sa politică continuă să influențeze evoluția României.